Nopți în 3// Diana.

Diana. Diana lor, a lui, și nu în cele din urmă, a mea. Diana mea. Ai fost doar a mea și doar pentru mine. Câteva nopți și clipe.

Poate și puțin a lui. Dar nici tu nu crezi asta.

Orele vin, orele pleacă. Tic tac. Tu, în schimb, ai știut cum să rămâi. Nu doar atunci, ci pentru totdeauna.  Te-am luat ușor, Diana. Așa cum doar eu știu. Din seara aceea, în cealaltă și până în ultima. Te-am rănit cât încă îți simțeam gusturile. Te-am adorat cât încă îmi simțeai mirosul. Te-am dominat cât să nu pleci înainte să te las eu. M-am răzbunat. Cât să nu las răni prea adânci. Dar oare tu ce ai făcut ca să meriți asta?

Începutul a fost dulce, Diana. Asemenea ție. O imagine feerică, acompaniată continuu de cel mai dulce și subtil miros. Nu știu încă dacă acela era mirosul tău natural sau vreun parfum indian. Nici că voi mai avea ocazia să aflu. Buze pline, privire sticloasă, mai ales în zilele acelea de marți, dar niciodată pentru mine. Pentru mine ai avut doar ochi de căprioară și obraji roșii. Părul tău des, nevopsit și lung, pielea ta inedit de albă, moale și fină, degetele tale lungi și subtiri, asimetriile feței – toate se împleteau armonios, asemenea unei rapsodii, care mai apoi ar fi devenit compoziția perfectă, plăcerea vinovată a oricărui om, care ar fi avut ochi să vadă. Să te soarbă din priviri. Eu sunt acel om, Diana. Și am așteptat ani până să îmi descopăr- la propriu și la figurat- opera de artă. Ce ascundeau oare țesăturile fine, atent alese de acolo de unde doar tu știi? Singura ființă din viața mea, care își trata corpul asemenea unui templu. Tu. Cu puțină răbdare, ai fi putut să convertești orice muritor de rând la un adevărat artist. Ai știut vreodată că poți deveni muza cuiva? În gândurile mele și în patul meu ai fost, pentru câteva seri la rând. Și încă puțin după.

Era o noapte ca oricare alta. Pentru tine. Ceva la mine înflorise, în schimb. Urma explozia, iar tu știi cât sunt de nerăbdătoare. Dacă ai uitat, îți reamintesc eu. Era calculat ca totul să se schimbe în momentul în care urma să treci pragul cafenelei noastre preferate și să îl zărești pe el. Adoratul. Meu. Nici nu se punea problema să îl împart, asta e viziunea puerilă a oamenilor legate de nopți în 3. Îți întindeam doar cea mai fină și discretă invitație pe care o puteai primi. Degustare la liber, sub atenta supraveghere a autorului. Iar tu știi cât îmi place să scriu. Finuț.

M-am poziționat strategic și nevinovat între voi doi. La masă. Mai departe, nimeni nu a mai ținut cont de strategii. Pasiunea ucide strategia. Dar, în război, faci dragoste cu armele tale. Tu știi despre ce vorbesc. Te sorbeam din priviri, iar pe alocuri obsesia mea pentru observarea atentă a porilor oamenilor scăpase de sub control. Adoratul meu, viitor al tău, mă avea atent în vizor. Iubea ceea ce făceam. Nu discutasem nimic cu el înainte, au fost suficiente 3 priviri și un zâmbet de vulpe pentru a știi că niciodată vreo altă femeie nu îi va oferi o astfel de ramură a sexualității în cuplu. În nici un caz în felul acesta. Așa am eu, tușa mea personală pusă atent în tot ceea ce fac. Creează obsesii.

Tu nu bei alcool, Diana. În acelasi timp, nu mă poți refuza. Paradoxală contopire a situațiilor. 4 ani de zile, 16 anotimpuri trecute, 26 de nopți dormite împreună și prima zi în care vedeai dublu de la alcool era studiată îndeaproape de mine. Dar, vai, minunăție, ce frumos ar fi continuat seara dacă nu m-ar fi luat o durere amețitoare de spate. Durerea aproape că mă făcea să uit de mâinile tale Dumnezeiești și de dexteritatea lor. Vrei să îmi reamintești tu? Știi că sunt nerăbdătoare. 

Am ajuns sus. Între acei 4 pereți. Acolo unde a început și unde s-a sfârșit povestea.  Impulsul îmi dicta un comportament străin. Ce gust ai, Diana? Ești dulce? Te-ar durea dacă mi-aș marca teritoriul? Promit că până mâine îți trece. Asta, dar și pofta de mine. Ce e prea mult strică.

M-am așezat pe scaun, cu tot cu dorințele mele neortodoxe. Îmi place să mă uit. Să știu cum si cu ce se mănâncă. Adoratul era un element indispensabil din strategia mea. Adoratul știa. Ce, cum, cât îmi place. El știa toate cărțile de joc pe care le pusesem pe masă în seara aceea. Diana, în schimb…

– Diana, în lumina asta arăți utopic. Cu ea pe tine și din unghiul ăsta vreau să îți observ mâinile și mișcările. Dar nu pe mine, ci pe el. Și dă-ți jos bluza aia, ți-am zis că nu îmi place mătasea.

Îți plăcea să te domin. Nu te-ai opus. Ai intrat în joc înainte măcar să îți dai seama că tu ești miza. Am avut parte de cel mai gustos vizual din toată viața mea de până atunci. Și nici că îți plăcea să fiu spectator. Voiai să vin acolo. Nu o spuneai, era de ajuns să te uiți în ochii mei și să nu poți menține contactul vizual mai mult de 3 secunde. Adoratul, în tot timpul ăsta, m-ar fi înghițit cu totul. M-ar fi anihilat de pe fața pământului, doar ca niciodată să nu mai ofer o astfel de experiență altcuiva. Altui bărbat. Uitase probabil că viața e imprevizibilă. A durat ceva până i-am reamintit. Șah mat.

L-am dat afară din cameră, Diana. Era momentul tău. Al nostru. L-am rugat să revină în 5 minute, nu puteam doar eu să am parte de cel mai frumos vizual din viața mea. Nu puteam să fiu chiar așa egoistă. 

4 ore. Rapsodie pură, compusă din cele mai frumoase sunete pe care viața umană le poate crea. Aburi cu esență de parfum indian. Atunci, și pentru câteva alte zile după.

Am avut dreptate, Diana. Ești dulce. Ești delicioasă. Nu sunt doar mâinile tale moi sau doar obrajii tăi. Ești cu totul. Iar eu am știut să gust din tine cu o puritate și o pasiune ieșită din comun. Pentru că eu chiar te-am iubit. Și tu mă iubeai, dar te-am speriat în final. M-ai rănit.

Atunci urma să înțelegi cum, în război, faci dragoste doar cu armele tale. Iar când o faci atât de bine, cineva sigur ajunge să moară. Ai început războiul, dar eu l-am terminat.

Știi tu cel mai bine câte conotații are propoziția asta. 

Adio, Diana lor.