Aventura prin lume, pe care am planificat-o pentru anul acesta, începe cu o destinație nordică, unde-i frig de îngheață inima în tine. Și sufletul. Și tot ce se mai poate.
Malmö este al treilea cel mai mare oraș din Suedia, primul și cel mai industrializat din Scandinavia. Din ce am văzut în prima zi dpdv al esteticii, arhitectura orașului a avut parte de schimbări majore în ultimii ani. Majoritatea clădirilor nu depășesc 5 etaje, modelul de casă cu cărămida la vedere, după cum îmi place să îi spun, e din 20 în 20 de metri, ca o semnătură scandinavă arhitecturală. Asta și chifetlele, ca să intrăm și în culinare. Oricum, totul e înspre futurist.
Urmează să stau cu Răzvan aici 5 zile, un foarte bun prieten, pe care l-ați tot văzut la mine pe stories. Lucrăm împreună practic, cine credeți că mă ajută cu poze, filmări și alte nebunii? Echipa de șoc! Și da, pentru cine e curios, văd toate plecările astea prin prisma de business trips, pentru că scopul principal este contentul (plus experiența de a călători, care pentru mine este prioritară). Din păcate nu am putut să luăm drona cu noi, minunatul stat român eliberează aparent un certificat în câteva săptămâni, în loc de o singură zi, cum era normal. Dar trecem peste, important e că merg la lecții de pilotaj și mă pregătesc intens de filmările cu ea. Avem în Malmö cu noi acum aparatul meu drag Sony A7 RII cu obiectivul 50 mm plus un obiectiv fisheye genial care ne oferă niște cadre bombă. Am făcut un highlight pe Instagram numit SWEDEN unde am postat și urmează să tot postez ce facem pe aici. Nu vă mai spun cum a fost zborul și tot, că la cât de adormită eram nici nu mai știu mare lucru, în afară că a fost frig și mai bine ascunzi mâncare de acasă în chiloți decât să iei mâncare de la aeroport. Stăm cazați la niște prieteni de-a lui Răzvan care s-au oferit să fie pe post de AirBnb.
BTW, când scriu treaba asta sunt în gară în Copenhaga, apropo, unde am ajuns în doar 20 de minute cu trenul. How cool.
În pozele pe care le vedeți mai sus port o creație Annema (@annema.shop pe Instagram), care s-a potrivit perfect pentru cadrul cu moara de vânt din grădina Castelului Malmohaus construită în 1851. Ne-am învârtit prin tot orașul ca să ajungem la ea, dar a meritat. Noroc că e un oraș destul de mic. Cred că zona cu acest castel e una dintre cele mai relaxante zone din câte am văzut, plin de păuni, rațe, lacuri și zone verzi. Am zărit și niște români care lucrau la un mic circ de lângă, de strigau după mine Păpușa, păpușa, ciao bella plus tot tacâmul, însă, să fim serioși, trebuia să fie ceva care să îmi amintească de faptul că nu-s chiar așa departe de casă.
Am trecut pe lângă zeci de clădiri futuristice senzaționale care chiar m-au fascinat, îmi place că suedezii se respectă, sunt foarte curați și îngrijiți, cam reci totuși ei așa, pe principiul fiecare cu aia a măsii. Prețurile sunt invers proporționale cu temperatura, apropo. Revin cu alte 4 articole din fiecare zi, fiți pe fază, că încerc să nu fiu prea împrăștiată cu contentul. Organizare, organizareeee!
PS – Mi-am pus exensii! Bombă, nu? Iar povestea celor 7 tatuaje pe care mi le-am făcut în ultima săptămână vine curând.
Wearing:
Suit – Annema
Bag – Chanel
Boots – TopShop
Photographer // Azam Răzvan