CLOTH TWIST

Chiar înainte să încep să scriu articolul acesta m-a izbit o idee legată de ce vreau să vă vorbesc în postarea festivă de pe blog, care probabil o să intre chiar de Crăciun, pe 24! Rezoluții, sfaturi de la mine pentru mine și pentru voi, realități, concluzii and so on. Totodată, să fiți cu ochii pe Youtube-ul meu zilele astea, pregătesc un video ca de sfârșit de an despre cum mi-a schimbat social media viața, devenind job full time. Cu bune cu rele, o să mă rezum la câteva minute în care să vă transmit ceva ce voiam de mult.

Și uite, asta e ceva de urăsc! Din cauza programului încărcat, la fiecare task pe care îl am de îndeplinit, 30% din timp creierul meu lucrează și pregătește consolidarea următorului  task. Cumva, creativitatea mea e de nestăpânit și ideea de a mă reinventa constant și de a crea ceva autentic pentru voi nu doarme niciodată – asta că tot vorbim de rezoluții pentru 2019 :))

Oricum, asta cu rezoluțiile îmi miroase puțin a bullshit, MIE cel puțin. Psihologic vorbind, mai tot mapamondul simte zilele astea un fel de spovedanie interioară datorată noului început de an. Toată lumea vrea să se purifice, așa, peste noapte cu ocazia nopții ăleia dintre ani în care 90% din indivizi abia își mai amintesc cum îi cheamă. Ce, nu știați? Alcoolul, party appetizers și muzica dată prea tare au niște beneficii aparte, conform unui studiu britanic :)) Dar acum serios, hai să nu mai așteptăm reînnoirea minunii propuse de Pope Gregory XIII (la calendar mă refer), și hai să simțim că vrem să facem improvements odată cu trecerea fiecărei zile, de exemplu. Cum ar fi dacă unii dintre noi au avea niște zile de tot căcatul la începutul anului? Am continua starea de căcat până vine următorul an nou? Haha.

În altă ordine de idei, perioada asta e plină cu proiecte mișto (le vedeți pe insta), shootinguri, momente drăguțe, cadouri (împreună cu Avon am făcut un video despre idei de cadouri în perioada asta), mâncare bună (de la bunica, salată de vinete league) și planuri pentru ce urmează(as always). Nu o să zic acum siropoșenii despre cât de minunat a fost anul ăsta, ce oameni pe care vreau să îi am lângă mine o viață am întâlnit, and so on, păstrez asta pentru următorul articol :)) Încă sunt destul de haos în organizare și sper să iasă totul cum vreau.

Acum, legat de feșăn :)) Sunt super happy că în sfârșit pot să combin itemuri călduroase și cool, bocanci care mă fac să mă simt cumva confident la fiecare pas și blănuri artifiale care mă fac să transpir în ultimul hal la 0 grade. Outfitul de azi intră în top 10, îl ador! Păcat că gura lumii o să spună că am rămas fără haine dacă m-aș afișa zilnic cu el, pentru că jur că asta aș face. Pantalonii groși de stofă sunt din outletul Mini Prix, de la firma aia chicioasă Axel, care aparent mai scot și chestii mișto și calitative. Bocancii de la o firmă românească din Timișoara, @essenzashoes, cu care am și un giveaway căruia îi dăm drumul astă seară, bereta de la Asos care dă pinch-ul de french, maleta neagră călduroasă și blana leo print, phoai, giugiuc.

Cam asta pe ziua de azi, aveți grijă să luați cadouri cute și să nu vă călcați în picioare prin mall. Mwaaaah!

P.S- Nu uitați de giveaway-urile de pe Instagram, v-am pregătit multe cadouri cu ocazia Crăciunului, să vă iau de pe umeri o grijă în plus legată de cadouri (pt voi si cei dragi).

Wearing 

Faux fur – Missguided

Pants – Axel

Top – Zara

Belt – Bershka

Boots – Essenza Shoes

Hat – Asos

Earrings – Dollskill

Bag – Moschino

Photographer // Răzvan Azam @azamish

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s